marți, 25 septembrie 2012

"Limba română este comoară fără cheie." Ioan Slavici

Românglezații!

   Să ridice mână sus cine amestecă cuvinte din engleză într-o frază în limba română. Să fim sinceri că majoritatea din noua generație suntem victime a "englezismului". Nu ești la modă (cool) dacă nu deții în vocabular cuvinte preluate dintr-o limbă străină, practic ești atipic și cel ce își vorbește limba corect e cel ciudat și neintegrat. Vorbesc despre asta pentru că și eu sunt vinovat, am perpetuat un obicei preluat greșit, parcă suntem într-un film indian de duzină și amestecăm limbile de parcă asa este corect. Oare cum ar suna în anul 2012 "Luceafărul"? Ironia este că într-o universitatea din Suedia studenții învață limba română să poată recita frumoasele versuri în limba originală, fiindcă în altă limbă traduse nu mai sună la fel de bine.
      A fost odată ca-n povesti, (There was, as in the fairy tales)
     A fost ca niciodată, (As ne'er in the time's raid)
    Din rude mari împărătești , (There was, of famous royal blood)
    O prea frumoas
ă fată. (A most beautiful maid)
Si chiar nu sună bine, dar uităm să ne bucurăm de lectura pur românească, fiindcă ne este îndesată forțat pe gât la orele de română încât ajungem să o detestăm, iar la modă sunt cărțile gen Amurg, ceea ce din punctul meu de vedere este chiar trist, dar asa stau lucrurile. 
   Nu este firesc cum evoluează lucrurile, iar socializarea prin intermediul realității virtuale ne face să uităm scrierea corectă și nu este de mirare că rezultatele din ultimii ani de la bacalaureat au fost dezamăgitoare. Sunt semnale de alarmă pe care ezităm să le luăm în serios și lăsăm lucrurile asa cum sunt din indiferență.

duminică, 23 septembrie 2012

Întrebări din jurul nostru.


     Nu pot rămâne indiferent la lumea ce mă înconjoară, oricât nu as vrea tot intru în contact direct și involuntar cu diverşi oameni și mi-as dorii, pentru liniştea mea interioară, sa nu mai interpretez și sa analizez tot ceea ce ei aduc în contact cu mine și cu ceilalţi din jurul lor. Însă cu cat încerc mai mult sa rămân indiferent cu atât mai mult încep sa-mi pun întrebări în legătură cu comportamentul lor, bizar de cele mai multe ori.
Cei mai multi vor spune ca judec pe ceilalți fără sa ma judec pe mine însumi mai întâi, dar nimeni nu poate nega acest "păcat" pe care îl săvârșim, chiar dacă nu toți au curajul sa-l declare fiindcă oricât am vrea mereu judecam și poate de cele mai multe ori suntem subiectivi, deci nu neapărat corecți.
Ma întreb..
               de ce unii bărbații își lovesc soțiile și copii?
               de ce aruncam gunoaiele pe strada?
               de ce  fetele minore se prostituează?
               de ce batjocorim pe cineva îmbrăcat mai prost ca noi?
               de ce ne ducem la biserica și apoi uitam sa fim "oameni"  când situația o cere?
               de ce votam imoral pentru o găleata cu ulei și faina?
               de ce merg elevele la școală indecent, când odată cu decenta se pierde și inteligenta?
               de ce consumam alcool și apoi ne urcam la volan?
               de ce lăsam "urme de plastic" când mergem în excursie la munte?
               de ce ne cumpăram mașini mai scumpe decât garsoniera în care locuim?
               de ce lăsăm geamul jos și ascultam manele la maxim în acele mașini mai scumpe decât...?
               de ce "a fi cool" devine sinonim cu mărimea contului din banca?
               de ce ne "prostituam" moral și acceptam sa dam "plocon" la doctor?
               de ce..