luni, 1 octombrie 2012

Aruncătorul de piatră

   Românul, un paradox, dar care tinde către o prăpastie prea abruptă pentru voinţa sa din ce în ce mai greu de observat. Din vremuri dacice am fost prea ocupaţi să comentam la adresa altora, să ne uităm la capra vecinului cum moare, să ne intereseze bârfele, să criticăm şi să căutam să lovim pe celălalt când este la pământ. Zi de zi suntem martorii unor scene hilare ale unor conaţionali care ştiu doar să se plângă că nu le dă guvernul zăpada de pe casă, că nu le scot miniștrii apa din curte, că nu le bagă bani în buzunare(în timp ce ei stau in faţa televizorului urmărind emisiunea de mare cultură Acces direct) sau mai nou este vina altora că liceenii, copii atât de răsfățați din ziua de azi, nu mai învață și au pregătire din ce în ce mai slabă. Dar suntem obişnuiţi sa dăm vina pe alţii pentru incompetenţa noastră şi nu suntem capabili sa ne asumăm responsabilitatea pentru eşecuri. Atâta vreme cât refuzăm să ne evaluăm obiectiv ceea ce suntem şi încotro ne îndreptăm o să întâlnim din ce în mai des burtoşi transpiraţi, râgâind a bere si analfabeţi, femei casnice asuprite și frustrate că le-a trecut tinereţea, nostalgice după vremuri de mult apuse, plictisite de viaţă şi pentru care singurul interes palpabil este bârfa de la scara blocului, deci la ce rost să mă mai mir că ai lor copii sunt în marea majoritate piţipoancele de mâine, violatorii de babe de la ora 17 sau drogaţii de la colţurile blocurilor..aşadar trageți voi concluziile.Punct