joi, 17 ianuarie 2013

Educaţia

     Rătăcind printre oameni constat stupefiat că direcţia către care ne îndreptăm nu îmi dă prea multe motive de optimism.

    Spun asta fiind subiectiv şi poate solitar în gândire sau cel puţin în faptele ce doresc să mă reprezinte. Ştiu că-s mulţi cei care îmi împărtaşesc gândurile, dar poate prea obosiţi sau ocupaţi să mai schimbe ceva în legătură cu cei din jurul lor. Sunt mulţi cei care devin absenţi, care încep să se complacă în mediocritate şi se lasă purtaţi de val, piezându-se cu tot cu speranţa ce uneori trezea simţul responsabilităţii pentru tot ce îi înconjura. 
    Nu mai părem capabili să tragem de urechi pe cineva care aruncă gunoaie pe jos, mucuri de ţigară sau la plimbarea prin parc azvârlă cu pet-ul de plastic spre lebăda de pe lac, asta şi pentru că am risca să ne răcim gura degeaba încercând să trezim conştiinţa din cineva care nu posedă aşa ceva, sau să ne pomenim într-o altercaţie fizică cu cimpanzeii cu buletin care aşa ştiu să răspundă la mustrări, deci încercând raţiunea cu o minte prea odihnită care nu gândeşte, simţi că devii inutil insitând şi te laşi păgubaşi, pleci capul dezamăgit şi mergi mai departe...
          Mai departe către ce? Unde duce drumul ăsta?
Poate sunt ipocrit şi rupt de realitate, dar părerea mea este că lipsa celor ''şapte ani de acasă'', lipsa educaţiei primare corespunzătoare afectează foarte mult indivizii în formare, iar în lipsa unor modele pozitive ei absorb exact ce nu trebuie.

''Educaţia este cea mai puternică armă pe care voi o puteţi folosi pentru a schimba lumea.''  Nelson Mandela