sâmbătă, 16 februarie 2013

Ciorba umană...

             ''Omul este suma acţtiunilor sale, a ceea ce a făcut, a ceea ce putea face. Nimic altceva.'' Gandhi

     Mediul în care creştem, adică familia şi şcoala, devine în mare măsură responsabil pentru ceea ce devenim ca adulţi, suntem în unele cazuri victime colaterale ale nepăsării, sărăciei, inculturii etc. Primul pas spre stoparea influenţei negative este să depistăm această problemă, să devenim conştienţi de ceea ce este în jurul nostru, iar apoi să încercăm să ne depăşim condiţia, chiar dacă suntem prinşi într-o luptă crâncenă cu prejudecăţiile unei societăţi limitate, care demostrează că poate percepe doar ambalajul individului, cauză a mass-mediei, a promovarii unor modele greşite, superficiale, bazate doar pe vestimentaţie, marca maşinii şi cât de nou şi performant este telefonul personal ş.a.m.d. Cei care promovează astfel de lucruri cunosc individul căruia îi adresează ''produsele'' , nesiguranţa de sine a acestuia, lucru ce îl face uşor influenţabil, numai bun de modelat spre interesul altora.

Mi-am propus să nu mai judec pe nimeni, să nu mai dau verdicte subiective, cel puţin până nu reuşesc să-l cunosc pe cel avizat criticilor, e un fel de joc , eu cu mine făcând mai întâi o autocritica, care ar avea scopul să găsească şi să îndrepte ceea ce îmi poate influenţa negativ gândirea vis-a-vis de ceilalţi. În definitiv cred sincer că ne putem schimba în mai bine, asta dacă îţi doreşti cu adevărat, dacă ai rabdare şi multa voinţă, dar din păcate nu putem toţi să ne metamorfozăm, să dobândim o judecată sănătoasă care să aducă după sine un discenământ corect, aşa că nu ne rămane decât să îi evitam pe cei ''orbi'' şi să ne croim propriul drum prin ciorba umană ce ne înconjoară, fiindcă ''omul este singurul animal care se poate rata''. ( Nae Ionescu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu