marți, 24 decembrie 2013

Fragmente!


              “Iarna este cu adevărat rece pentru cei ce nu păstrează amintiri.
     
 Fragmente din copilărie : 
         "..și aștept cu nerăbdare să  vină vacanța de iarnă, să las uniforma școlară, cărțile și caietele de teme și îmi doresc să ajung cât mai repede la țară. Nu are importanță că la televizor se prinde doar TVR-ul, oricum nu intenționez să stau prea mult în casă.
Cum ajung la bunici îmbrac puloverul de lână, croșetat de bunica, îmi pun cizmele în picioare și încep să cotrobăi prin curte în speranța că dau de sanie și să trec cât mai repede la principala activitate, datul cu sania cât e ziua de lungă, cât e zăpadă și până mi se udă hainele complet. Iar atunci când mă plictisesc de sanie am de gând să fac cel mai mare om de zăpadă.."
    În prezent.
Tânjesc după simplitatea copilăriei, după libertatea unei zile de iarnă ce presupunea săniuș, după acel zâmbet sincer și entuziasmul ce îți umplea sufletul când simțeai primii fulgi de omăt. Îmi e dor de atmosfera caldă pe care o găseam în casă, aș vrea să mai simt din nou gustul pâinicii făcute de bunica pe sobă și să beau din dulcele vin fiert preparat cu multă scorțișoară.
Pentru că cel mai frumos cadou de Crăciun a fost vacanța de iarnă la țară, bucuria de-a fi cu bunicii, de a împărți dulciurile cu verișoara mea chiar și când singura supărare era stratul prea mic de zăpadă.


Un comentariu:

  1. E frumos primul fragment, imi demonstreaza din nou faptul ca , copiii se pot bucura din orice si traiesc momentul.
    Al doilea e mai trist, dar asa suntem toti, tanjim dupa copilarie , dupa amintirile de atunci fie ele de iarna, vara , toamna sau primavara.

    RăspundețiȘtergere